Grădiniţa “Luceafărul” vă ureză:
                              Bine-aţi venit pe …poteci colbuite de STEA …!

 
Aşezarea pe malul stâng al bătrânului fluviu Dunărea, la jumătatea distanţei dintre biserica „Sf. Trei Ierarhi” şi biserica „Maica Precista” (str. Roşiori nr.12), face ca sălaşul acesta de învăţătură să primească binecuvântarea din ambele părţi. Pe actul său de naştere stă scris, cu litere pe care toamna le-a poleit cu aur, 01 septembrie 1971.
Grădiniţa funcţionează cu opt săli de clasă, şaptesprezece  cadre didactice, personal didactic auxiliar, nedidactic, sanitar, reunit într-o „societate în miniatură” ce aplică, în condiţiile unui echilibru specific, principii şi valori ale: educaţiei pentru viitor, educaţiei permanente, educaţiei pentru autogestiune, parteneriatului educaţional, calităţii şi excelenţei în condiţii de schimbare.
Grădiniţa funcţionează cu program prelungit asigurând un mediu securizant, condiţii excelente de servire a mesei, cazare şi asistenţă medicală
Profesionalismul cadrelor didactice, competenţele mereu îmbogăţite ale acestora, plierea pe metode moderne şi cu eficienţă maximă a demersului didactic, au dus la crearea unui nume cu renume pentru grădiniţa care se numeşte, simplu şi sugestiv: „LUCEAFĂRUL”.
Abordarea actului didactic din perspectiva metodei proiectelor şi a activităţii integrate este posibilă având în vedere mijloacele materiale şi auxiliarele din zestrea grădiniţei care respectă cele mai înalte standarde de concepţie şi caliate.
Curriculum-ul nonformal include o largă varietate de activităţi: vizite, excursii, vizionări de spectacole, activităţi în cadrul unor proiecte de parteneriat, concursuri naţionale şi internaţionale (premiile şi diplomele obţinute de copii demonstrează bogatele achiziţii în plan informaţional şi inteligenţele multiple vehiculate de către aceştia).
Pe lângă acestea se remarcă activităţile ce ţin de curriculum-ul la decizia grădiniţei: iniţierea în tainele şahului, euritmie prin dansul de societate şi dansul popular , practicarea primelor elemente de arte marţiale, deschiderea unui nou orizont prin activităţi de limbă engleză şi dezvoltarea competenţelor privind lucrul pe calculator.
Multe s-ar putea spune despre această grădină de mici luceferi… Şi pentru că o imagine face cât o mie de cuvinte, vă invităm să priviţi…
Nu-i aşa că sunt meşteri în arta strălucitului ? Meşteşugul acesta l-au „furat” de la noi, dăscăliţele…


                                 Poftiţi la noi! Suntem amfitrioni desăvârşiţi!

           Director,
Prof. Oltea Paraschiv

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu